Unii își amintesc prima lor criză de angină ca pe un semn discret, un nod care urcă spre gât și se topește în umăr, ca o mână ce apasă pe stern, greu, scurt, dar hotărât. Alții povestesc despre o gheară rece, apărută după câteva etaje urcate în grabă ori la capătul unei seri încărcate.
Angina pectorală este, în esență, limba prin care inima ne vorbește despre un dezechilibru între ceea ce cere și ceea ce primește. Când mușchiul cardiac are nevoie de mai mult oxigen decât aduce sângele prin arterele coronare apare durerea sau disconfortul în piept. Uneori iradiază în brațul stâng, în mandibulă ori în spate, alteori seamănă cu o arsură sâcâitoare. Și, da, îi poate păcăli chiar și pe cei atenți la propriul corp.
În 2025, felul în care înțelegem și tratăm această suferință s-a nuanțat vizibil. Vorbim despre o umbrelă mai largă numită sindroame coronariene cronice, în care angina are multe fețe. Există persoane cu artere curățate de depuneri majore, dar cu spasm coronarian sau cu microcirculație capricioasă. Există angină clasică, legată de plăci de aterom ce îngustează vasele, și există angină fără obstrucții vizibile, care cere răbdare și investigații fine. De aici începe, de fapt, toată povestea.
Cum recunoaștem angina fără panică, dar cu seriozitate
Dacă durerea apare la efort sau la emoții puternice și se liniștește în câteva minute de odihnă e plauzibil să fie angină stabilă. Când, însă, se schimbă brusc caracterul, devine mai intensă, mai frecventă ori apare în repaus, intrăm pe terenul urgenței și trebuie sunat la 112. În rest, semnele sunt pestrițe. Unii simt greutate în piept, alții oboseală disproporționată, transpirații reci sau amețeală.
Uneori nu e neapărat durere, ci o senzație vagă, greu de prins în cuvinte, dar care revine în aceleași contexte. Contează și decorul: hipertensiune, colesterol crescut, fumat, diabet, sedentarism, istoric familial, stres cronic.
Ce s-a schimbat în ultimii ani este felul în care pornim investigațiile. Medicina a învățat să nu sară direct la coronarografie invazivă decât atunci când e într-adevăr nevoie. De cele mai multe ori începem cu o evaluare atentă a riscului și cu imagistică noninvazivă. Să nu ne mire dacă medicul recomandă o tomografie computerizată coronariană ca prim pas.
Este, în 2025, o fotografie de calitate a arterelor inimii, capabilă să arate atât depunerile de calciu, cât și plăcile moi, cele mai neprevizibile. Iar dacă rămân dubii se poate calcula, pe baza acelor imagini, dacă o îngustare chiar împiedică sângele să circule suficient. Rezultă o hartă funcțională a fluxului care, uneori, scutește pacientul de proceduri inutile.
Pentru cine are simptome sugestive, dar fără blocaje vizibile, medicii sapă uneori mai adânc, căutând spasm coronarian sau disfuncție microvasculară. Asta înseamnă teste provocate, măsurători fine, uneori investigații invazive atent dozate. Ideea e simplă și sănătoasă: nu te oprești până nu înțelegi cauza. Doar așa tratamentul are pe ce să se așeze.
Primii pași în tratament: ritmul vieții și medicamentele care protejează
Poate sună banal, dar primul medicament rămâne stilul de viață. Îl văd ca pe o partitură simplă cântată constant. Mers alert în fiecare zi, alimentație prietenoasă cu vasele, somn decent, mai puțin tutun, mai multă grijă de sine. E uimitor cât se schimbă lucrurile când scade tensiunea, când kilogramele în plus cedează, când zahărul din sânge se așază. Inima respiră altfel, iar crizele se răresc.
Apoi intervin medicamentele care protejează pe termen lung. Aproape fiecare pacient cu boală coronariană are în schemă un antiagregant, de obicei aspirină în doză mică, menită să reducă riscul de infarct. După o stentare se combină cu încă un agent pentru o perioadă, apoi se revine la monoterapie dacă riscul și istoricul permit. Colesterolul primește un tratament hotărât, cu statine în doze potrivite, uneori completate de ezetimib ori de terapii moderne care scad puternic LDL, administrate prin injecții rare, ușor de ținut minte.
Pentru unii pacienți cu risc înalt și inflamație persistentă există, la recomandarea cardiologului, o pastilă veche cu un rol nou, colchicina, folosită în doză mică pentru a tempera furtuna tăcută din pereții arterelor. Nu e pentru toată lumea, dar are locul ei și, în 2025, e discutată mai des.
Pe lângă protecție avem medicamentele care îmblânzesc simptomele. Beta-blocantele taie vârful cererii de oxigen, încetinesc ritmul și scad tensiunea. Blocantele de calciu relaxează vasele și sunt utile în angina vasospastică sau atunci când frecvența cardiacă nu e problema principală.
Nitrații cu acțiune lungă pot domoli crizele recurente, deși nu e bine să ne bazăm exclusiv pe ei, fiindcă organismul se obișnuiește. Pentru cine rămâne simptomatic există molecule care schimbă felul în care inima folosește energia ori reglează ritmul fără să scadă tensiunea. Uneori le combinăm cu grijă, ca într-un puzzle în care imaginea finală e liniștea pacientului.
Când medicina fină întâlnește tehnologia: investigații și intervenții
Dacă simptomele persistă în ciuda tratamentului corect sau dacă investigațiile arată că o îngustare e cu adevărat semnificativă ne gândim la revascularizare. Asta poate însemna angioplastie cu stent ori, în cazurile complexe, bypass chirurgical.
Decizia nu se ia după o singură imagine. Chiar în timpul coronarografiei se pot măsura presiunea și fluxul de sânge dincolo de leziune ca să aflăm dacă merită intervenit. Ideea e să punem stent doar acolo unde aduce un beneficiu real, nu doar un aspect frumos pe ecran.
Nici angioplastia, nici bypassul nu sunt scurtături magice. Ele rezolvă obstacolul care strânge calea sângelui și aduc o ușurare clară a simptomelor. Dar pastilele, mersul zilnic, alimentația, renunțarea la fumat rămân coloana de rezistență a tratamentului. De altfel, în ultimul deceniu, studiile au arătat că terapia medicamentoasă bine dusă, cu monitorizare apropiată, poate fi la fel de eficientă ca intervențiile în anumite situații stabile. Personalizarea a devenit regula, nu excepția.
Angina care nu se vede la angiografie: spasm și microcirculație
Aici intră două lumi fascinante. Prima este angina vasospastică, în care un vas aparent normal se strânge brusc, ca o crampă capricioasă, provocând durere intensă, adesea în repaus sau la ore fixe, uneori în miez de noapte. A doua este angina microvasculară, în care rețeaua fină de vase din mușchiul inimii nu se deschide cum trebuie la efort.
Niciuna nu se vede spectaculos la o angiografie obișnuită, dar ambele pot fi diagnosticate cu teste specifice și tratate țintit. În spasm medicamentele care relaxează vasele sunt esențiale, iar fumatul rămâne un dușman nemilos. În microcirculație tratamentul se construiește cu răbdare, combinând controlul factorilor de risc cu terapii care îmbunătățesc eficiența energetică a inimii. Nu e un drum scurt, dar funcționează.
2025 în oglindă: ce s-a schimbat în ultimii ani
Dacă ar fi să rezum ce s-a așezat până în 2025 aș spune că diagnosticul pornește mai des de la imagini precise și modelare funcțională, nu direct de la chirurgie. Protecția pe termen lung, cu terapie antiagregantă judicios dozată și cu control ferm al LDL, e cheia pentru prevenirea viitoarelor episoade. În tabloul general a intrat și controlul inflamației vasculare, discret, dar important, la pacienții potriviți.
Deciziile se iau în echipă, nu în grabă. Și, poate cel mai important, ascultăm pacientul, nu doar rezultatele; el știe cel mai bine cum îi vorbește inima.
Îmi place să le spun oamenilor că tratamentul anginei seamănă cu îngrijirea unei grădini. Nu poți decide după o singură ploaie. Trebuie să vezi cum răspunde pământul, să tai ce prisosește, să uzi unde e nevoie, să protejezi de vânt. Așa e și cu inima: corectezi tensiunea, reglezi colesterolul, aliniezi ritmul, domolești inflamația, deschizi calea acolo unde e un nod. Rezultatul nu se măsoară într-o zi, ci în luni de viață mai liniștită. Nu e totul perfect, dar e mai bine și mai liniștitor.
Când și unde căutăm ajutor
Angina nu e un diagnostic pentru care să stăm singuri cu căutări interminabile. Medicul de familie e primul reper, apoi cardiologul. Investigațiile de care vorbeam nu sunt science fiction, sunt disponibile în majoritatea centrelor mari. Contează să ajungem la o echipă care privește cazul cap-coadă.
Dacă locuiți în Ardeal și vă întrebați unde să începeți, o opțiune comodă este clinica cardiologie Cluj. Dincolo de adrese și nume, important e să găsiți un loc unde întrebările sunt binevenite și planul se scrie împreună.
Viața de după: întoarcerea la efort, la muncă, la bucurii
Mulți pacienți întreabă când pot reveni la sport, la drumuri lungi, la treburi cotidiene. Răspunsul nu vine cu un număr fix de zile; depinde de tipul anginei, de tratament, de felul în care răspunde corpul. De regulă, efortul se reia gradual, ghidat fie de programul de recuperare cardiacă, fie de sfaturile medicului. Îi rog mereu pe oameni să își asculte ritmul, dar și să nu se teamă să trăiască.
Inima iubește mișcarea și detestă sedentarismul. O plimbare scurtă după cină, câteva genuflexiuni dimineața, urcatul calm al scărilor pot face minuni. Iar controalele periodice, analizele, aderența la tratament și atenția la orice schimbare de simptom fac parte din același pact cu propria sănătate.
În 2025 angina pectorală nu mai e o sentință și nici o poveste înfricoșătoare. E un semnal care, interpretat corect, poate duce la ani mai buni și plini. Tehnologia ne ajută să vedem mai bine, știința ne arată ce medicamente merită puse în prim-plan, iar experiența clinicienilor le țese pe toate într-un plan personalizat.
Poate rămâne uneori o teamă mică în colțul minții, cum rămâne pe cer urma unui nor după ploaie. Dar, cu grijă, încredere și o relație deschisă cu medicul, cerul se limpezește, iar inima își continuă ritmul, mai liniștită, mai a ei.
Dacă ai ajuns până aici, ai deja esențialul. Angina e o poveste despre echilibru. Diagnosticăm cu cap, ideal cu imagini de calitate și, când e nevoie, cu evaluări funcționale. Tratăm pe două fronturi: protejăm pe termen lung ca să reducem riscul de evenimente și alinăm simptomele pentru o viață mai bună. Intervenim acolo unde beneficiul e clar, nu fiindcă tehnica e spectaculoasă.
Și ținem minte că stilul de viață rămâne temelia pe care se așază tot. Restul sunt nuanțe pe care medicul le ajustează alături de tine. Iar când inima îți vorbește din piept merită să o asculți, calm, cu respect și cu încrederea că avem instrumentele necesare pentru ca ea să cânte din nou frumos.
Livia Filimon
