Într-un moment în care România navighează prin valuri de incertitudine, între crize economice, sociale și o pandemie care refuză să devină istorie, Călin Georgescu, simbol al suveranismului și al curentului de extremă dreaptă, reușește să aducă o nuanță aparte în peisaj. Recent, declarațiile sale despre vaccinuri au fost un exemplu perfect al abordării sale: „Adică dintr-un copil sănătos eu fac un copil bolnav… vaccinul nu îți crește sistemul imunitar, ți-l slăbește.”
Ironia? Exact ceea ce domnul Georgescu consideră „dogmă” este, de fapt, știința pe care majoritatea lumii civilizate o acceptă ca soluție pentru sănătate publică. Dar cine are nevoie de realitate, când ai viziunea „adevăratului Călin Georgescu”?
Vaccinuri și dogme: o poveste reinventată
Într-un univers paralel, unde Georgescu este protagonist, vaccinurile nu mai sunt o invenție care a salvat milioane de vieți, ci o conspirație pentru „slăbirea sistemului imunitar.” Declarația sa, de un absurd remarcabil, sugerează că „nimeni nu își pune nicio întrebare în acest sens,” deși exact contrariul e adevărat. Dezbaterea despre vaccinuri a fost intensă și polarizantă, dar Călin Georgescu preferă să ignore detalii precum datele statistice sau consensul medical.
Această reinterpretare a realității, în stilul suveranismului populist, dezvăluie însă o agendă mai largă. „Este un drept, poate să fie, dar nu o obligație,” spune el, poziționându-se ca un apărător al libertății individuale. Totuși, ce este mai dogmatic decât refuzul oricărei alte opinii decât cea personală, mai ales când aceasta este construită pe dezinformare?
Viziunea „adevăratului Călin Georgescu” pentru România
Dacă această perspectivă ar fi fost izolată la subiectul vaccinurilor, lucrurile ar fi fost mai puțin îngrijorătoare. Dar Georgescu are un plan mai amplu pentru România, care combină naționalismul romantic cu politici economice utopice și o doză bună de confuzie. Printre ideile sale controversate se numără ieșirea din organizații internaționale, un fel de izolaționism mascat sub eticheta suveranității.
În acest context, să ne imaginăm o Românie condusă de el: o țară care respinge vaccinurile, dar și parteneriatele economice globale; o economie „autosuficientă” care ignoră piața liberă; o societate condusă de „adevăruri” subiective, nu de fapte. Este greu să nu remarci ironia: lupta împotriva „dogmelor” ar transforma România într-o enclavă izolată, dependentă de mituri și pseudoștiință.
De la copil sănătos la o țară bolnavă
În final, retorica lui Georgescu ne lasă cu o întrebare esențială: dacă aplicăm această filozofie la scară națională, ce fel de viitor ne așteaptă? Poate că răspunsul se află chiar în afirmația sa: „Sistemul percepe și scoate oameni care trebuie să respecte dogme.” Problema este că alternativa propusă de domnia sa nu înseamnă libertate, ci o altă formă de dogmatism – una care sfidează rațiunea și ne îndepărtează de progres.
Într-o Românie condusă de „adevăratul Călin Georgescu,” dilemele dogmatice ale imunității ar putea deveni doar primul pas spre un peisaj mai amplu al haosului socio-economic. Oare aceasta este direcția în care vrem să mergem? Sau mai bine spus: cât de departe suntem dispuși să mergem pe această cale a negării evidentei?
