Acupunctura este o forma de medicina alternativa si o componenta cheie a medicinii traditionale chineze (TCM), in care se introduc ace subtiri in corp. Acupunctura este o pseudostiinta, deoarece teoriile si practicile TCM nu sunt bazate pe cunostinte stiintifice si prin urmare, a fost caracterizata ca fiind un fel de efect placebo.
Exista o serie de variante de acupunctura care au provenit din filozofii diferite si tehnicile variaza in functie de tara in care este efectuata. Cel mai adesea este folosita pentru a incerca ameliorarea durerilor, desi acupunctorii spun ca poate fi folosita si pentru o gama larga de alte afectiuni. Acupunctura este utilizata in general doar in combinatie cu alte forme de tratament.
Concluziile a numeroase studii si analize sistematice ale acupuncturii sunt inconsecvente, ceea ce sugereaza ca ea nu este eficienta. O imagine de ansamblu a recenziilor Cochrane, a constatat ca acupunctura nu este eficienta pentru o gama larga de afectiuni. O revizuire sistematica efectuata de oamenii de stiinta si medici de la Universitatile din Exeter si Plymouth, a gasit putine dovezi ale eficacitatii acupuncturii in tratarea durerii.
In general, dovezile sugereaza ca tratamentul pe termen scurt cu acupunctura, nu produce beneficii pe termen lung. Unele rezultate ale cercetarii sugereaza ca acupunctura poate atenua unele forme de durere, desi majoritatea cercetarilor sugereaza ca efectele aparente ale acupuncturii nu sunt cauzate de tratamentul in sine. O revizuire sistematica a concluzionat ca efectul analgezic al acupuncturii parea ca nu are relevanta clinica si nu poate fi diferentiat in mod clar de prejudecata (efect placebo).
O meta-analiza a descoperit ca acupunctura pentru durerile cronice de spate, a fost eficienta ca adjuvant la ingrijirea standard, in timp ce o revizuire sistematica separata, a gasit dovezi insuficiente pentru rentabilitatea acupuncturii in tratamentul durerilor cronice de spate.
Acupunctura este, in general sigura, atunci cand este facuta de catre practicanti instruiti in mod corespunzator, folosind tehnica acului curat si ace de o singura utilizare. Cand este livrata in mod corespunzator, are o rata scazuta de efecte adverse, in mare parte, minore. Cu toate acestea, accidentele si infectiile pot aparea si sunt asociate cu neglijente din partea medicului, in special in aplicarea tehnicilor sterile.
O revizuire efectuata in 2013 a relevat ca rapoartele de transmitere a infectiilor au crescut semnificativ in deceniul precedent. Cele mai frecvente reactii adverse au fost pneumotoraxul si infectiile. Deoarece evenimentele adverse grave continua sa fie raportate, se recomanda ca acupuncturistii sa fie instruiti suficient pentru a reduce riscurile.
Cercetarea stiintifica nu a gasit nicio dovada histologica sau fiziologica pentru concepte traditionale chineze, cum ar fi qi, meridianele corpului si punctele de acupunctura si multi practicieni moderni nu mai sustin existenta energiei fortei de viata (Qi) sau a meridianelor, care a fost o parte majora a sistemelor de credinte timpurii in medicina chineza. Acupunctura se crede ca a avut originea in jurul anului 100 i.Hr. in China, in jurul perioadei in care a fost publicat “Tratatul de medicamente intern al imparatului galben” (Huangdi), desi unii experti sugereaza ca ar fi putut fi practicata mult mai devreme.
De-a lungul timpului, au aparut afirmatii conflictuale si sisteme de credinte cu privire la efectul ciclurilor lunare, ceresti si pamantesti, a energiilor yin si yang si a „ritmului” corpului asupra eficacitatii tratamentului. Acupunctura a fluctuat in popularitate in China datorita schimbarilor in conducerea politica a tarii si a utilizarii preferentiale a rationalismului sau a medicinei occidentale. Acupunctura s-a raspandit mai intai in Coreea in secolul al VI-lea d.Hr., apoi in Japonia prin misionari medicali si apoi in Europa, incepand cu Franta. In secolul XX, pe masura ce s-a raspandit in Statele Unite si in tarile occidentale, elemente spirituale ale acupuncturii care intra in conflict cu credintele occidentale au fost uneori abandonate in favoarea tehnicii in sine, care implica acele in puncte de acupunctura.
Practica clinica
Acupunctura este o forma de medicament alternativ. Este folosita cel mai frecvent pentru ameliorarea durerii, desi este utilizata si pentru a trata o gama larga de alte afectiuni. Acupunctura este utilizata in general doar in combinatie cu alte forme de tratament. De exemplu, Societatea Americana de Anestezie, afirma ca acupunctura poate fi luata in considerare in tratamentul durerilor de spate nespecifice, neinflamatorii, doar in combinatie cu terapia conventionala.
Acupunctura este inserarea acelor subtiri in piele.
Conform Fundatiei Mayo pentru Educatie Medicala si Cercetare (Clinica Mayo), o sedinta tipica presupune ca persoana sa stea nemiscata, in timp ce se introduc aproximativ cinci pana la douazeci de ace, in anumite puncte specifice; pentru majoritatea cazurilor, acele vor fi lasate pe loc timp de zece pana la douazeci de minute. Procedeul poate fi asociat cu aplicarea caldurii, presiunii sau luminii cu laser. Putem spune ca acupunctura este individualizata si bazata pe filozofie si intuitie, si nu pe cercetarea stiintifica. Exista, de asemenea, o terapie non-invaziva dezvoltata la inceputul secolului XX, Japonia, folosind un set elaborat de instrumente, altele decat acele, pentru tratamentul copiilor (shōnishin sau shōnihari).
Practica clinica variaza in functie de tara. O comparatie intre numarul mediu de pacienti tratati pe ora a constatat diferente semnificative intre China si Statele Unite. Ierburile chinezesti sunt adesea folosite. Exista o gama variata de abordari ale acupuncturii, care implica diferite filozofii. Desi au aparut diverse tehnici diferite de practica a acupuncturii, metoda folosita in medicina traditionala chineza (TCM) pare a fi cea mai larg adoptata in SUA, dar si in occident. Acupunctura traditionala implica introducerea acului, moxibustie si terapia cu cupping si poate fi insotita de alte proceduri, cum ar fi simtirea pulsului si a altor parti ale corpului si examinarea limbii. Acupunctura traditionala implica credinta ca o „forta de viata” (qi) circula in corp pe linii numite meridiane. Principalele metode practicate in Marea Britanie sunt TCM si acupunctura medicala occidentala. Termenul de “acupunctura medicala occidentala” este utilizat pentru a indica o adaptare a acupuncturii bazate pe medicina traditionala chinezeasca, dar care se concentreaza mai putin pe procedurile acesteia. Abordarea de acupunctura medicala occidentala implica utilizarea acupuncturii dupa un diagnostic medical. Cercetarile limitate au comparat sistemele de acupunctura contrastante, utilizate in diferite tari, pentru determinarea diferitelor puncte de acupunctura si astfel, nu exista un standard definit pentru punctele de acupunctura.
In acupunctura traditionala, acupuncturistul decide care puncte trebuie tratate prin observarea si interogarea pacientului pentru a face un diagnostic in conformitate cu traditia folosita. In TCM, cele patru metode de diagnostic sunt: inspectia, auscultarea si olfactia, intrebarea si palparea. Inspectia se concentreaza pe fata si in special pe limba, incluzand analiza dimensiunii limbii, a formei, a tensiunii, a culorii. Auscultarea si olfactia implica ascultarea de sunete particulare, cum ar fi respiratia suieratoare si observarea mirosului corpului.
